Mărturii

A murit ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu

Ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu  a cărui activitate se confundă practic cu Radio România şi în primul rând cu Radio România Tineret a încetat din viaţă în urma unei lungi şi grele suferinţe. Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1965), el a lucrat, între 1965 şi 1966, la revista «Luceafărul ». Din 1966 şi până în 1989 a fost reporter şi realizator de emisiuni la Programul 3 al Radio România, devenind, alături de regretatul Marius Grozea, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate «voci » ale acestei instituţii publice. « Caravana fanteziei», «Laboratoarele performanţei», «Trecem pe recepţie», «Căutătorii de energie», « Exploratorii lumii de mâine », «Radiobiblioteca SF» – sunt emisiuni de excepţie, ce au purtat semnătura sa. Un succes remarcabil a înregistrat cu ciclul de emisiuni «Exerciţii pentru acasă», devenite ulterior « Logicon». Era o emisiune interactivă de jocuri ale inteligenţei, teste şi probleme logice, structurată pe tiparul unui concurs de rezolvări cu adiţiune de puncte, ce a avut un imens succes de public, stabilind recorduri de scrisori primite de la ascultători – circa 20.000 anual.Emisiunea cu care a revoluţionat însă Radioul Românesc a fost «Exploratorii lumii de mâine». Pentru vremea sa, era o demers publicistic de mare curaj, în care se abordau domenii ingrate, greu tolerabile de către regimul politic dinainte de 1989: literatura SF, prezentarea cercurilor de profil din ţară, CNI-stica (Cazuri Neelucidate Încă), ozenologia, domeniile paranormalului etc. O performanţă de seamă a fost apreciată rubrica de Teatru SF ( 20-25 minute săptămânal), cu participarea unor mari actori, în regia unor valoroşi regizori al Radioului, în frunte cu Cristian Munteanu.În 1990, el devine director şi purtător de cuvânt al RadioTeleviziunii Române. Între 1990 si 1996 a fost director la direcţia Secretariat General Radio. Dan Ursuleanu este cel care a înfiinţat postul de Radio Antena Bucurestilor. Dupa 1996 a devenit redactor şef al Redacţiei Jocuri, Concursuri, Divertisment – Tineret, Copii.Este şi autorul a 200 de emisiuni de teatru de divertisment şi al emisiunilor de Revelion de la Radio România. Autor de cărţi de versuri pentru copii şi de umor, publicate înainte de 1989, a scris în ultimii ani câteva volume ce urmează să vadă curând lumina tiparului. Este vorba de patru dicţionare rebusistice, un volum de versuri, «Sustrageri de la asemănare», un altul de proză umoristică intitulat «Comedia salvează România» şi o enciclopedie dedicată «Câinelui în istoria civilizaţiei».

Cotidianul. ro 

 

Dan Ursuleanu, omul

   Am simțit, la un moment dat în timpul slujbei pentru Dan, o povară imensă. Era ca și cum toată durerea oamenilor care l-au iubit, îl iubesc și îl vor iubi m-ar fi strivit. Am început să respir mai adânc, repetat, așa cum am învățat că-i bine să fac în asemenea momente, să încerc să fac inima să-mi bată mai rar, mai liniștit sau aș fi fost nevoit să ies din capelă, pentru a lua aer proaspăt, să supraviețuiesc. Dar nu se putea așa ceva. Să mă prăbușesc și eu sub povara suferinței. Așa că am reușit să rezist acelui atac atât de puternic.
Nu vreau să vorbesc despre Dan decât în calitate de prieten. Acum, când acest lucru mi se pare cel mai plin de înțeles.
Căci acum Dan, cum ar spune poetul Marin Sorescu, a murit puțin, ne dăm seama că odată cu prietenul nostru a murit și o parte din noi. Nu fii supărat suflețel, așa sună un îndemn al fiului meu David-Thomas, de nici opt ani, adică să nu fim triști, pentru că odată cu moartea lui Dan ne dăm, mai mult decât oricând, seama că o parte din el va trăi în noi, și nimeni n-o să poată să ne-o smulgă din suflet acea minunată părticică, până când vom închide ochii.
Și mă uit la tristețea din ochii voștri, dintre care unii nici nu-i cunosc și le spun: Dan n-ar fi vrut să vă vadă atât de supărați, atât de încruntați, atât de încleștați în durere, ci mai degrabă ar fi povestit un banc, cel mai bun banc al zilei, pe care-l spunea de fiecare dată. Și-mi aduc aminte cum i se lumina chipul într-un zâmbet, zâmbetul lui inconfundabil, din colțul gurii. Așa putem să-l cinstim pe Dan Ursuleanu, așa putem să-i aducem un omagiu, așa putem să fim alături de el.
Într-o zi luminoasă ca și zâmbetul lui, când ajuta cu un cuvânt un prieten, când îmbărbăta un prieten sau o prietenă, fără să poarte nici un fel de invidie. Pentru el, a ajuta, a sfătui prietenește era o bucurie care-l făcea să se simtă om, să simtă că trăiește cu adevărat. A găsi pentru el armonia însemna a da, nu a lua. Apoi, erau acele zile, când i se citea fericirea pe chip, pentru c-a descoperit menirea unui cuvânt, când avea satisfacția că trăiește datorită spiritului său de căutător al bijuteriilor de semnificație. De fapt, a frumuseții spirituale. A găsi o formulare nouă, a descoperi un gând, o frază fericită, era pentru Dan o bucurie rară.
Într-o zi luminoasă ca și zâmbetul lui ne-am și despărțit de el, cu căldură și cu albastrul de cer, pe care l-a moștenit în albastrul ochilor săi, ca să înțeleagă mai bine depărtările, pentru mulți fără nici o semnificație.
Dan a fost demn și în timpul suferinței, lucid și precis chiar atunci când îi era greu să-și ascundă durerea, a fost gata să se lupte cu boala până la sfârșit. Un om adevărat, cum puțin sunt.
Haideți să ne demonstrăm prietenia față de Dan, dincolo de suferință pe care fiecare o poartă în sinea lui, în mod concret, adunându-ne alături de soția lui minunată, Camelia, și să-l cinstim, să-l iubim în continuare prin continuarea visurilor sale: să vedem ce proiecte n-a mai avut putea să le ducă la bun sfârșit și să le definitivăm noi în numele și cu binecuvântarea sa. Dar să și inițiem o serie de proiecte care să pună în valoare inventivitatea și inteligența sa.
Într-o zi luminoasă ca și zâmbetul lui.

Peter Sragher
vicepreședinte Secția Poezie Uniunea Scriitorilor din România

 

O viaţă dedicată Radioteleviziunii

   Dan Ursuleanu – un om total de radio, un scriitor talentat, realizator, prezentator de emisiuni, scenarist şi regizor, reporter pasionat şi director excelent – a fost răpus de o boală perfidă şi neiertătoare. Până în ultima clipă grija lui, neliniştea lui, au fost „cuvintele”, alegerea cu luciditate şi durere, cu gândul la cei pe care i-a iubit, a acelor expresive, tandre şi învăluitoare rostiri, ocrotitoare ca o pavăză în calea durerii care îi aştepta.
Timp de aproape cincizeci de ani Dan Ursulenu a slujit cu pasiune, talent, muncă şi respect instituţia publică de radio şi televiziune. Creator înzestrat cu o imaginaţie şi fantezie, efervescente, dublate de o cultură profundă şi cuprinzătoare, formată sistematic în Universitate sub îndrumarea unor mari profesori (Tudor Vianu, George Călinescu) s-a pregătit continuu pentru emisiunile originale pe care le-a realizat, printr-o documentare extrem de bogată, permanent împrospătată. Dacă seara se ivea necesitatea unui comentariu pe orice temă, Dan Ursuleanu era capabil să vină a doua zi cu paginile redactate. A iniţiat emisiuni care s-au bucurat de un larg răsunet ca de exemplu: „Trecem pe recepţie – dialog cu tinerii ascultători”, „Căutătorii de energie” şi, mai ales, „Exploratorii lumii de mâine”, oaza pasionaţilor de literatură SF, într-o vreme în care nu aveai voie să foloseşti cuvântul „computer”. Dramatizări în serial (generoasa fundaţie), emisiuni de urmor, concursuri radio şi TV („Turneul emblemelor”), descoperirea şi lansarea tinerilor scriitori, totul a făcut parte din viaţa acestui om extrem de muncitor, fermecător în societate, intransigent şi corect cu cei din jur.
Şi-a început în radio activitatea ca reporter şi a ajuns – ca şi alţi colegi ai lui – director de departament. A fost, mai întâi (1990), purtător de cuvânt al RTV şi negociator cu sindicatele în redactarea primului contract colectiv de muncă. A condus apoi Direcţia de Relaţii cu Publicul – secretariatul general radio, departament de mare complexitate care cuprindea de la sectoarele de patrimoniu până la publicitate şi „Antena Bucureştilor” o plajă foarte diversă de activităţi radiofonice.
Dar, dincolo de ceea ce presupune un mare efort de organizare şi coordonare (Redacţia Jocuri, Concursuri, Divertisment) latura creatoare a lui Dan Ursuleanu a determinat totul. Simţea când un subiect şi-a epuizat combustia şi trecea cu bucurie la altul, era gata pentru orice nouă experienţă, jovial, comunicativ, ghiduş, cu gluma în buzunarul de la piept.
Emisiunilor le vor urma cărţile gata pregătite pe care timpul nu i-a mai îngăduit să le vadă tipărite şi pe care minunata lui soţie – şi ea un strălucit om de radio – Camelia Stănescu-Ursuleanu, ni le va pune la dispoziţie.
Dincolo de timp, Dan Ursuleanu va trăi, în sufletele celor care l-au ascultat la radio, l-au văzut la TV, i-au citit cărţile şi l-au cunoscut în atâtea întâlniri bogate în idei, plăcute dialoguri inteligente.
Ne luăm rămas bun de la un prieten drag de o viaţă, de la un om deosebit care a lăsat în urma lui un munte de lucruri frumoase, o mare de prietenie.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sofia Șincan

 

Ne despărțim astăzi cu adâncă durere de dragul și bunul nostru prieten Dan Ursuleanu. Plecat mult prea devreme de lângă noi într-o lume, sperăm, mult mai bună, lasă în urma sa amintirea unui om excepțional, gazetar de marcă al Radioteleviziunii Române.
Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Verzeanu

Acest faire-part a apărut în ROMÂNIA LIBERĂ Rubrica DECESE miercuri, 6 martie 2013

 

Autor al unor cărţi de versuri pentru copii, al unor volume umoristice, Dan Ursuleanu a lucrat în ultimii ani la cîteva volume ce urmează să vadă în curînd lumina tiparului. Este vorba de patru dicţionare rebusistice, un volum de versuri intitulatSustrageri de la asemănare, un volum de proză umoristică intitulat Comedia salvează România şi o enciclopedie intitulatăCâinele în istoria civilizaţiei.

Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1965), Dan Ursuleanu a debutat ca jurnalist la Luceafărul, iar din 1966 a devenit reporter, apoi realizator la Programul 3 al Radiodifuziunii Române, unde a realizat emisiuni din diverse domenii, între care Caravana fantezieiLaboratoarele performanţeiTrecem pe recepţieCăutătorii de energie, Logicon etc. Începând din 1982 a realizat Radiobiblioteca SF.

Ediția de sîmbătă, 09.03.2013, a emisiunii Exploratorii lumii de mîine va fi dedicată memoriei fondatorului și primului redactor al acestui produs cultural de excepție, difuzat în premieră pe calea undelor, ca emisiune de sine stătătoare, sub denumirea de Radiobiblioteca SF, pe data de 27.01.1982, pe fostul Program III al Radiodifuziunii Române, înainte de 1990.Dan Ursuleanu – căci despre el este vorba – a fost unul dintre cele mai interesante personaje din SF-ul românesc al anilor ’80 și cu siguranță cel care a mutat accentul de pe cuvîntul scris pe cuvîntul vorbit, într-o epocă în care multimedia era la noi în țară doar o noțiune de vis, iar muzica electronică și teatrul serial abia își făceau loc în programele mamutului denumit Radioteleviziunea Română.     

Sunt multe lucruri de spus despre acest om excepțional, pe care fandomul SF pare să-l fi uitat cu desăvîrșire (dovadă prezența zero la înmormîntare!!!), dar pe care vom încerca noi să vi le aducem aminte cu ajutorul invitaților ediției de sîmbătă: doamna Sofia Şincan (fost redactor-șef al Programului III al RTVR pînă în ianuarie 1990) și Alexandru Rusu (redactor, coleg de birou și prieten de nădejde de mai bine de 20 de ani, unul dintre cei care l-au cunoscut cel mai bine pe Dan Ursuleanu). Împreună vom încerca să creionăm o imagine cît mai corectă a celui care a fondat, a condus și a transmis pe mai departe frîiele celei mai vechi emisiuni de SF radiofonic din Europa.

Ştefan Ghidoveanu                                                                              Gallileo online      Nr. 33 martie 2013

 

Atunci când un prieten pleacă…

Cuvinte… Doar ele au rămas să se miște lin printre noi, emisare nedorite, aducătoare de vești pe care nu le aștepta nimeni, încă… Știam că Dan, Dan Ursuleanu este bolnav. Dar mai știam că alături de el este Camelia Stănescu Ursuleanu, o femeie care însemna pentru el mai mult decât avea delicatețea să o spună. Un cuplu rar, unit prin spirit, prin preocupări, prin meserie, un bărbat și o femeie care se completau aproape natural, guvernați de umorul fin al oamenilor inteligenți. Astăzi, Dumnezeu a ales să-i despartă, odihnindu-l pe el și văduvind-o pe ea… Dan Ursuleanu a fost ”vocea” care ne capta atenția prin ”Exploratorii lumii de mâine”, emisiune ascultată cu interes de mii și mii de iubitori ai radio-ului. A colaborat cu mari actori ai teatrului, ca Mircea Albulescu, Victor Rebenciuc, Ion Caramitru, Marcel Iureș, Florian Pittiș, Ștefan Iordache ș.a. Și-a așternut îndrăzneala viselor în cărți, a promovat și a susținut talente, trăind pentru ideea de cultură, de cunoaștere, de educare. Dan Ursuleanu poate a fost un om mult prea discret, construind prin măestria cuvintelor lui, treptele solide pe care urcând s-au format mulți oameni… ”Vocea” a deschis ușile unei generații de ”exploratori” ai unei lumi pe care el a părăsit-o astăzi, lăsând pentru ”lumea de mâine”, cutezanța de a spera. Glasul i-a fost auzit pentru ultima oară, doar de Camelia, femeia care i-a stat alături până în ultima clipă… Se spune că moartea îi este dată omului pentru că în timpul vieții nu are vreme să viseze prea mult. Dan a visat, dar se pare că reveriile sunt mult mai multe decât a crezut el… Dumnezeu să-l odihnească!

A. C. Pahomi  

 

EXPLORATORII LUMII DE MÂINE” din 09.03.2013

IN MEMORIAM DAN URSULEANU (1942-2013)

Ediția de sâmbătă, 09.03.2013, a emisiunii EXPLORATORII LUMII DE MÂINE  va fi dedicată memoriei fondatorului și primului redactor al acestui produs cultural de excepție, difuzat în premieră pe calea undelor, ca emisiune de sine stătătoare, sub denumirea de Radiobiblioteca SF, pe data de 27.01.1982, pe fostul Program III al Radiodifuziunii Române, înainte de 1990.  DAN URSULEANU – căci despre el este vorba – a fost unul dintre cele mai interesante personaje din SF-ul românesc al anilor ’80 și cu siguranță cel care a mutat accentul de pe cuvântul scris pe cuvântul vorbit, într-o epocă în care multimedia era la noi în țară doar o noțiune de vis, iar muzica electronică și teatrul serial abia își făceau loc în programele mamutului denumit Radioteleviziunea Română.

 

Ciao Ursuleanu!

Vorbind cu mama ta (si splendida noastra matusa) zilele trecute am inteles ca eleganta, bunul simt si delicateta te-au acompaniat pana in ultimul moment al vietii. Nu ne-am fi indoit nici o clipa.

Ne-am fi bucurat ca Sophie sa aiba posibilitatea sa te cunoasca, sa-ti asculte povetirile, sa-ti admire umorul subtil si superior (“am scris Enciclopedia despre caini ca sa-i fac in ciuda motanului-Leporello”). Pa

Sophie, Silvye și Dede

 

Dan Ursuleanu, bunul nostru prieten, s-a stins din viaţă în seara zilei de 2 martie 2013, după o grea suferinţă. Vocea de aur a Radioului românesc, zâmbitoare precum chipul şi întreaga lui fiinţă, a rămas în sufletele celor care l-au cunoscut şi l-au iubit.
Mulţimea ascultătorilor fideli ai miilor de emisiuni difuzate timp de peste peste patru decenii şi toţi prietenii lui îi vor purta în suflet inspiratele lui rostiri, ca semn al eternităţii şi iubirii divine care ne acoperă pe toţi.

   Trupul său neînsufleţit este depus la capela Cimitirului Belu, unde înmormântarea va avea loc în după amiaza zilei de marţi 5 martie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Dănuţ.

Alexandru Mihai Nita

 

Our friend Dan visited me in Paris in december 2012. It was his last one and I still wonderring how he managed to do that trip. His physical forces had left him already. I remenber the day he got dressed, tie on, always elegant, to go to the corner and enjoy a coffee at a parisian terrace cafe. In fact we never stepped out of the house, he could not make one step.
Despite this his mental forces were still very sharp, despite his tremendous sadness he showed as usual humor and knowledge on all subjets including jazz and what impressed me the most was his silences and his dignity.

HE KNEW.

Bobby Few jazz pianist in Paris

 

Pensées pour Dan et Amitiés dans ce douloureux moment

Chère Camelia,

J’apprends la nouvelle du décès de Dan par Eremia Anca et Ion Stanica à mon retour d’un voyage à l’étranger.
Le bureau de l’Association des Amis de Panaït Istrati ainsi que tous les membres de l’association se joignent à moi pour vous présenter nos condoléances et pour vous dire combien nous sommes le plus proche de vous possible dans cette épreuve.
Nous savons combien nous devons à Dan au travers de ses réalisations pour faire connaître et aimer Panaït Istrati et son oeuvre.
J’ai été très content d’avoir pu le rencontrer lors de votre venue à Paris pour l’assemblée générale de renouveau de l’association en novembre dernier. Je me souviendrai aussi de son humour qui ne l’avait pas quitté malgré un voyage éprouvant et je regrette de n’avoir pu le connaître plus. Je pense qu’il a été heureux de voir que tout ce qu’il avait semé avec vous Camelia reprenait vie en France.
Nous ne l’oublierons pas et nous vous embrassons très chaleureusement, Christian Delrue le bureau et les membres de l’Association des Amis de Panaït Istrati

 

Asta da FRATE !
Aveti noroc sa aveti alaturi oameni atit de inimosi si sensibili, caci cea mai mare alinare acum este sa simtiti cit de mult l-au iubit si apreciat pe Dan si cit de mult le lipseste si lor…
Va marturisesc ca mi-am permis sa fac o lectura dubla a textului, intrucit totul i se potrivea atit de bine si lui Norbert…
Va imbratisez cu drag, cu ginduri pline de caldura si intr-adevar, aveti inca atit de multe de facut cu, pentru si prin Dan !
Curaj si numai biiine,
Manuela Gherghel

 

Draga Camelia,

ce minunatie de mesaje ati gasit, ce frumusete de suflet, de gingasie si ce spirit ! cita iubire si pretuire va unea…
Ce pot sa va spun, sentimentul meu asa, à vif, trecuta fiind prin asta,
doua impresii puternice :
– cele ce ati gasit sint un semn pentru dv, un mesaj, un “coucou” venit de dincolo…
– ora lui venise cu adevarat, altfel nu ar fi scris aceste mesaje de “adio”
– este sigur “bine” acum unde este sau va ajunge in curind in lumina, caci a folosit doua imagini absolut emblematice ale acestui pasaj :
– lumina : “inima mea necuprinsa va fi a soarelui toata” ceea ce este absolut extraordinar !
si vulturul – intalnit pe toate monumentele funerare ale dacilor, ca simbol al nemuririi, al tineretii si puterii vesnice, el aduce eroului apa vie si apa moarta – simbol universal deci al vietii fara de moarte
Cum citeam mi se parea ca pur si simplu scinteiaza cuvintele acestea si ca Dan a avut intuitia profunda a simbolurilor acestui pasaj…
Dar considerati-le in primul rind ca o salutare afectuoasa care va este direct destinata si fiti sigura, cum v-am mai spus, ca va este aproape si va ocroteste cu toata grija si caldura.
Va imbratisez cu drag, curaj, forta, seninatate, pace si incredere va doresc si o sa le aveti….

Manuela Gherghel

 

Draga Camelia,

acum gasesc o clipa de pace ca sa iti scriu cu liniste. Vroiam sa ma gandesc bine la Dan al nostru si mi amintesc cat de norocos am fost sa-l cunosc si sa am placerea sa am mintea mea bine stimolata cand ne intelneam si vorbeam. Daca, asa cum cred eu, orice om are in sine o lume intreaga, a vorbi si a cunuoaste Dan era cum sa cunosti un univers intreg plin de carti, de cuvinte, de curiositatii, si mai ales de ironie cu care sa ilumineaza orice convorbire inteligenta. O sa imi fi dor de el, si o sa imi fie dor si pentru toate conversatile care nu am apucat sa le facem.

Te string linga mine si te pup Camelia mea, cu toata dragostea,

Vladut

(Vlad Scolari, un tânăr regizor italian căruia Dan i-a fost model)

 

Am fost la ceremonie. Doamna Șincan și maestrul Mironov au emoționat asistența prin cuvântul dânșilor. Cristina și Ștefan Ghidoveanu au fost discreți ca întotdeauna. Mărturisim regretul pentru pierderea suferită și sufletește suntem alături de doamna Camelia Stănescu-Ursuleanu. Vom simţi lipsa poveștilor lui Dan Ursuleanu.

Eugen Lenghel
redactor sef al Gazetei SF

 

Dan Ursuleanu – 2 Mar 2013, ultima emisiune

Aparut in Gazeta SF. Mar 5, 2013

Îmi amintesc de vremurile de demult. De timpurile când fără prea mari griji pentru ce spuneam sau nu spuneam, mergeam cu trenul până la Timişoara şi înapoi iar Dan Ursuleanu şi Camelia Stănescu ne ţineau de vorbă până ajungeam, dezvăluind lumi şi idei magnifice. De vremurile când aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână, pentru a explora viitorul, pentru a privi printr-o minusculă gaură de cheie universul care se desfăşura pentru restul lumii.Om de radio, jurnalist şi scriitor, Dan Ursuleanu ne-a lăsat, la puţin peste 70 de ani, în ziua de 2 martie 2013, pentru a explora alte tărâmuri, luând cu sine în istorie o parte din cultura românească. Nu-l vom uita.

Eugen Lenghel
redactor sef al Gazetei SF

 

Dan Ursuleanu (1942 – 2013)

 Dan Ursuleanu, fondatorul primei emisiunii radiofonice SF din România, „Radiobiblioteca SF”, redenumită „Exploratorii lumii de mâine” în ianuarie 1984 (şi redactor al acesteia între 1982 şi începutul anului 1990), a încetat din viață sâmbătă 2 martie 2013.
Emisiunea fost difuzată săptămânal pe programul III al Radiodifuziunii Române (Radio România Tineret, după 1990) fiind audiată de mii de ascultători pasionaţi de science fiction. Prima emisiune radiofonică SF din România a împlinit în luna ianuarie a.c., treizeci şi unu de ani de existenţă, o vârstă frumoasă ce simbolizează longevitatea unei idei şi a unui concept.
Sub cordonarea lui Dan Ursuleanu, „Exploratorii lumii de mâine” a fost o emisiune vibrantă, tinerească, vie, dedicată science fiction-ului românesc, fandomului şi cenaclurilor SF (Helion, Quasar, Solaris, H.G.Wells, Sigma, 2001, Antares, Nova, Jules Verne, Univers, Modul 13), autorilor de marcă, Vladimir Colin, Ion Hobana, Mircea Opriţă, Florin Manolescu, Horia Aramă, Ovid S.Crohmălniceanu, George Anania şi Alexandru Mironov, promotorilor şi editorilor, Adrian Rogoz, Alexandru Mironov, Ştefan Ghidoveanu (care a preluat redacţia emisiunii în 1990), tinerilor autori din anii 80, Mihail Grămescu, Dan Merişca, Lucian Merişca, Ovidiu Bufnilă, Lucian Ionică, Cristian Tudor Popescu, Dănuţ Ungureanu, Alexandru Pecican, Cătălin Ionescu, Rodica Bretin, Ruxandra Andrian, Radu Honga, Liviu Caloian, Sorin Simion, etc. Mari actori ai scenei româneşti, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marcel Iureş, Mircea Albulescu, Ştefan Iordache, Florian Pittiş, Florin Zamfirescu, Mariana Mihuţ, Mirela Gorea, Constantin Băltăreţu, etc., au participat în cadrul emisiunii şi au dat glas unor personaje SF.
Un filolog pasionat de radio, de science fiction, de scrabble, de epigrame, Dan Ursuleanu a fost prezent la convenţiile naţionale SF, la taberele SF (Guranda, Strunga, Surduc, Bucium, Atlantykron, etc.), implicându-se în activitatea fandomului românesc îndeosebi în anii 80.
L-am cunoscut în 1982, rămânând plăcut impresionat de afabilitatea, comunicabilitatea, umorul şi cultura-i enciclopedică, de calmul britanic şi vastitatea cunoştinţelor despre SF-ul românesc.
Ne-a fost prieten, ne-a fost coleg (şi membru onorific) în cadrul Societății Române de Science Fiction, a participat la întrunirile cenaclului ProspectArt (cea din data de 26 octombrie 2012 i-a fost dedicată) și la Final Frontier, ediția din anul 2011.
A fost un om adevărat.

Dumnezeu să-l odihnească!

Revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy

Mar 4, 2013 de Cristian Tamas

 

Quand un ami part

Des mots … seulement des mots sont restés pour bouger encore parmi nous, émissaires indésirables, porteurs de mauvaises nouvelles qu’à ce moment là personne n’attendait. Oui, on savait que Dan Ursuleanu était malade mais en même temps on savait qu’il était avec Camélia Stanescu Ursuleanu, une femme qui comptait beaucoup pour lui, plus qu’il n’avait la délicatesse de le dire. Un couple rare ; unique par l’esprit, les préoccupations, le métier, un homme et une femme qui se complétaient naturellement mus par l’humour fin propre aux gens intelligents. Aujourd’hui, Dieu a décidé de les séparer, en le reposant, lui, en la rendant veuve, elle.
Dan Ursuleanu a été “la voix” qui captait notre attention avec “les explorateurs du monde de demain”, émission écoutée avec intérêt par des milles et cents amoureux de la radio. Il a collaboré avec de grands acteurs de théâtre tel Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, ion Caramitru, Marcel Iures, Florian Pittis, Stefan Iordache. Il a affiché l’audace de ses rêves dans des livres : il a su promouvoir et soutenir des talents, en vivant pour l’idée de culture, de connaissance, d’éducation.
Dan Ursuleanu a été peut être un homme beaucoup trop discret, construisant par la maîtrise des mots des marches solides que des jeunes gens ont montées en s’enrichissant spirituellement. “La voix” a ouvert des portes pour toute une génération d’Explorateurs du monde de demain qu’il a quitté aujourd’hui en laissant au monde de demain “l’audace” d’espérer. La voix a été écoutée pour la dernière fois par Camélia, la femme qui est restée auprès de lui jusqu’au dernier moment … On dit que la mort a été donnée à l’homme parce que durant sa vie, il n’a pas eu le temps de trop rêver : Dan a rêvé, mais à ce qu’il semble ses rêveries ont été beaucoup plus nombreuses qu’il avait cru.

Que Dieu le repose en paix !

A. C. Pahomi

 

Chère Camelia,

J’apprends la nouvelle du décès de Dan par Eremia Anca et Ion Stanica à mon retour d’un voyage à l’étranger.

Le bureau de l’Association des Amis de Panaït Istrati ainsi que tous les membres de l’association se joignent à moi pour vous présenter nos condoléances et pour vous dire combien nous sommes le plus proche de vous possible dans cette épreuve.
Nous savons combien nous devons à Dan au travers de ses réalisations pour faire connaître et aimer Panaït Istrati et son oeuvre.
J’ai été très content d’avoir pu le rencontrer lors de votre venue à Paris pour l’assemblée générale de renouveau de l’association en novembre dernier. Je me souviendrai aussi de son humour qui ne l’avait
pas quitté malgré un voyage éprouvant et je regrette de n’avoir pu le connaître plus. Je pense qu’il a été heureux de voir que tout ce qu’il avait semé avec vous Camelia reprenait vie en France.

Nous ne l’oublierons pas et nous vous embrassons très chaleureusement,
Christian Delrue le bureau et les membres de l’Association des Amis de Panaït Istrati

A mai plecat dintre noi un prieten minunat

 

DAN URSULEANU

Îi vom păstra amintirea neştearsă de profesiomist adevărat, scriitor de valoare, mentor al multor generatii de tineri, cărora le-a insuflat, prin cărţile lui, prin emisiunile puse în undă la Radio România, dorinţa de a descoperi neîncetat, de a visa liber, de a iubi.
Prin vocea sa caldă şi umorul inegalabil, ne-a dăruit o fărâmă din sufletul său generos, amintind tuturor celor care l-au cunoscut că visătorii sunt sarea pământului.Nu vom uita niciodată devotamentul lui Dan pentru prietenii săi.

ASOCIAŢIA PRIETENII LUI PANAIT ISTRATI din România.

Acest faire-part a apărut în ROMÂNIA LIBERĂ Rubrica DECESE marţi 5 martie 2013

 

 În organizarea Centrului Cultural Italo-Român din Milano și a Editurii Rediviva, Ziua Mondială a Poeziei a fost marcată joi, 21 martie 2013, de la orele 18.00, la Milano printr-o serată de poezie și dezbatere literară. Ziua Mondială a Poeziei a fost instituită de UNESCO în anul 1999.

   Un omagiu cu acest prilej a fost adus poetului Radu Gyr (1904- 1975) – Apostolul poet al închisorilor comuniste din România, condamnat la moarte în anul 1958, pentru poezia: Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”.

   Dupa ce absolut toti cei prezenti au citit la alegere poezii din diversi autori, am cerut voie publicului sa aduc un omagiu unui prieten care nu mai este printre noi. In sala era mult tineret dar si cateva persoane mai de varsta noastra. Am amintit de Dan Ursuleanu, realizator la Radio Romania al multor emisiuni culturale, persoana culta, rafinata, dar mai ales cu marea si rara calitate a oamenilor superiori, modestia, acum intr-o lume a aparitiei si mai putin a continutului. Jucaus cu cuvintele pe care le supunea ironiei si autoironiei fine si neasteptat de profund in constientizarea relativitatii cautarii gloriei pamantene. Am cerut voie sa-i citesc trei poezii in loc de lumanare aprinsa si tamaie la mormant, unde el oricum, nu locuieste. Am citit Testamentul, Intr-o joi din viata de apoi, Relatie inconstanta.

   Am mai amintit ca eu ca mama sunt norocoasa ca fiul meu a avut ocazia sa-l cunoasca si ne simtim defraudati ca tocmai acum, la varsta unei maturitati intelectuale ale lui Vlad, el isi pierde un Maestru.

La sfarsitul serii, la un pahar de vin, un domn inginer cam la 70 de ani, emigrat de peste 22 de ani in Italia, a spus ca-i asculta emisiunile Exploratorii zilei de maine.

Totul a fost simplu si fara broderii de cuvinte, asa cum stiu sigur ca ar fi apreciat Dan. Chiar cred ca suradea zicand: Pufoaso!                                             

Anca Eremia


Iată câteva dintre amintirile despre Dan ale lui Valentin Verzeanu, amintiri cuprinse în volumul memorialistic al  acestuia  din urmă Opriți plăcerea la domnu’ !” 
 

(…_ Dan Ursuleanu prinsese nu demult un post de redactor la Radiodifuziunea Română. Ne împrietenisem de pe băncile liceului, atunci când ne-am cunoscut la secţia de şah a clubului Dinamo, care patrona pe atunci atât liceul Mihai Viteazul, unde învăţa Dan, cât şi liceul Iulia Haşdeu, în băncile căruia se instalase subsemnatul. Deşi el era student la Filologie, iar eu contabil în devenire, amiciţia noastră a devenit mai strânsă în anii ce au urmat, mai ales spre sfârşitul studenţiei. (…)  În timp ce eu eram în anul 5, Dan absolvise facultatea şi se aciuiase la un cenaclu al revistei Luceafărul, cenaclu păstorit de Eugen Barbu pe atunci şeful publicaţiei. (…) La puţină vreme Dan a fost, aşa cum spuneam, angajat ca reporter la Redacţia de tineret a Radiodifuziunii. Îi povestisem că nu-mi plăcea deloc în comerţul exterior şi că aş vrea să-mi găsesc un alt loc de muncă. După vreo lună sună telefonul: „Sunt Wilhelm Molnar, redactor şef adjunct la Redacţia Emisiunilor la Politice Interne. Am primit cererea dv şi vă rog să veniţi la Radiodifuziune să discutăm.” Am fost atât de surprins încât nu am mai apucat, spre norocul meu, să întreb: „care cerere?”, căci nu depusesem nicio cerere. Îl sun imediat pe Dan şi-i spun tărăşenia. Pe Dan îl umflă râsul şi mă lămuri. Văzuse pe avizierul de la cadre un anunţ cum că secţia economică scoate la concurs un post de redactor şi atunci a făcut o cerere în numele meu, uitând să-mi spună de ea, căci nu credea că sunt prea multe şanse. Postul cu pricina era în schema de personal pe anul fiscal care tocmai se încheia. Mai era vreo săptămână şi dacă postul nu se ocupa între timp, el era ras din schemă. Aşa că între a pierde postul şi a angaja la repezeală pe cineva opţiunea era clară.
Un adevărat chilipir pe capul meu căci am fost angajat fără măcar să fi dat vreo probă, nici măcar una de microfon, absolut obligatorie la Radiodifuziune. O întrevedere formală cu Eugen Preda, boss-ul Redacţiei Emisiunilor Politice Interne şi gata…

(…) respectivele anchete publicistice realizate de subsemnatul erau etichetate de către M. C. drept rebuturi. Azi aşa, mâine la fel, începuse să mi se clatine pământul sub picioare.
În disperare de cauză m-am plâns lui Dan Ursuleanu. Şi cum problema utilizării în producţie a absolvenţilor de învăţământ superior se brodea pe profilul tematicii Redacţiei emisiunilor pentru tineret, unde robotea amicul, Dan mi-a cerut ancheta şi a difuzat-o în serial, în cîteva emisiuni consecutive. Au urmat şi alte câteva materiale care nu-şi găsiseră locul în emisiunile redacţiei de care aparţineam pe motiv că erau proaste, dar care se difuzau de către alte redacţii.

(…) Nu ajunsei bine pe statele de plată ale Radioteleviziunii când au avut loc alegerile pentru conducerea U.T.C.- ului pe instituţie. Spre deosebire de redacţia la care abia începusem să lucrez, unde, repet, erau doar patru tinerei, numărul uteciştilor din Radiodifuziune se ridica la cîteva sute. Grosul aparţinea corpului tehnic unde erau foarte mulţi juni şi multe june. Mascarada alegerilor era aceeaşi ca întotdeauna. Listele de candidaturi prefabricate cu titularizaţii siguri de victorie erau de mult stabilite. Turma de alegători, obişnuită cu circul respectiv, vota lehămesită şi în mod automat orice se propunea. Desigur, în unanimitate. Stăteam lângă Dan Ursuleanu pe care-l ştiam că nu prea e dus nici el la biserică. Printre altele, era singurul salariat al Radioteleviziunii care intentatase, pe vremea lui Ceauşescu, un proces instituţiei, nu mai ştiu pe ce motive, dar ţin minte că a câştigat procesul. I-am şoptit să votăm împotriva unui candidat. Şi cine altul ar fi putut fi decât E. G., un tip băgăcios, ahtiat după funcţii, arivist, gata de orice numai pentru a parveni. Pe scurt o figură antipatică. (…) Dan nu a stat nicio clipă pe gânduri, aşa că la momentul mitralierii formulei sacramentale: „cine este pentru, cine se abţine, cine este împotrivă? Tovarăşul E. G. este ales în unanimitate!” Fără ca să se mai obosească cineva să arunce o privire în sală. Onor prezidiul a rămas siderat, când cineva i-a atras atenţia că rămăseseră în aer două mâini ridicate, chiar şi după anunţarea unanimităţii. După cîteva momente penibile de uimire nedisimulată s-a făcut rectificarea. Toată lumea se uita la noi ca la urs(uleanu). Nu prea le-a priit tovarăşilor chestia, dar au trebuit să înghită găluşca, că doar uteceul era o organizaţie, sanchi, democratică…

 Un redactor model!...

Pleacă, Geto d-acia, că sunt stirpe de roman…

Veve: Cred că în matusalemica ta carieră radiofonică ai intervievat sute, dacă nu chiar mii de interlocutori. Dar tu, Dane, tu ai fost vreodată intervievat?

Dan: Am fost intervievat de mai multe ori. La lansarea cărţilor mele de beletristică, cu ocazia unor distincţii şi pre-mii profesionale, sau de către reporteri ai unor posturi de radio şi TV comerciale, în legătură cu experienţa mea de management. Am dat interviuri şi unor colegi, pentru alte emisiuni ale Radiodifuziunii Române. Sunt un tip destul de vorbăreţ…

Veve: Fuse o întrebare de încălzire pentru că indiferent dacă fuseşi sau nu luat la întrebări, astăzi mi-am propus sa ieşim din rigorile clasice, să le zicem, ale genului şi să trăncănim, aşa ca între prieteni. Adică mai zic eu una, mai spui tu alta, pentru ca, în final, cei care au avut răbdarea să citească rândurile următoare să-şi poată forma o idee despre condiţia gazetarului în vremuri vitrege pentru meseria cu pricina. De acord?

Dan: Dă-i bice…

Veve: Să începem aşadar cu o întrebare căreia nu i-am găsit încă un răspuns potrivit, deşi am reflectat de-a lungul anilor destul de mult asupra ei. La ce anume mă refer? Un gazetar de excepţie, Sorin Pamfil, cu siguranţă unul dintre primii zece care s-au afirmat în audiovizualul „iepocii de aur”, a fost numit, pe merit, la nici 30 de ani, redactor şef al unei redacţii proaspăt înfiinţate, cea a emisiunilor economice şi pentru sate. De atunci încolo, timp de mai bine de trei cincinale, obligaţiile bucătăriei administrative nu i-au mai lăsat timp pentru a face emisiuni, văduvind astfel peisajul Televiziunii Române de adevărate regaluri publicistice semnate de Sorin. Dar sub bagheta pamfiliană orchestra redacţională şi-a putut interpreta partiturile la parametrii maximi ai fiecărui instrumentist în parte. Sondajele Televiziunii arătau constant că emisiunile redacţiei se clasau printre cele mai vizionate programe. Aş menţiona că alături de telespectatori şi cronicarii de specialitate validau publicistica redacţiei. Exigenta pană a Ecaterinei Oproiu era vioara întâi în corul lăudătorilor. Fragmente din cronicile semnate E. O. sunt reproduse în paginile acestei cărţi. Deci, o situaţie paradoxală: pe de o parte un gazetar pur sânge nu mai îşi demonstrează scriiturile excepţionale, iar pe de alta, datorită acestui abandon, redacţia condusă de el ajunge la performanţe mai mult decât notabile. Şi acum întrebarea, adresată omului potrivit căci şi tu ai devenit cu vremea şef: este, oare, benefică abandonarea adevăratei vocaţii în favoarea unei funcţii de, hai să-i zicem, vătaf?

Dan: Ca să-ţi răspund direct şi pe scurt: NU aş mai accepta posturi de conducere. Cu cât am urcat pe scara ierarhică, m-am îndepărtat de ziaristica propriu-zisă. Un fel de descalificare profesională, îi putem zice, izvorâtă din recunoaşterea meritelor mele profesionale. Cum bine ziceai, un paradox. Paradoxul avansării! Dar, cred că e necesară o precizare. Vorbesc de obiceiul împământenit în ţărişoara noastră în cele peste patru decenii de utopie comunistă, căci în societăţile normale, meseriaşii sunt lăsaţi să facă treaba la care se pricep cel mai bine, adică să-şi valorifice brăţara lor de aur, de bucătăria birocratică ocupându-se persoane pregătite pentru managementul performant. Remunerarea, care era direct proporţională cu treapta ierarhică în socia-lismul mutilateral dezvoltat, a fost stimulentul principal al renunţării la practicarea efectivă a meseriei de către gazetarii ajunşi în postura respectivă. După 1989, situaţia s-a normalizat şi în România, vedetele de televiziune, în special, având salarii mult mai mari decât cei aflaţi în posturi administrative. Nu la nivelul celor din S. U. A. unde sa-lariile anuale se discutau de la şapte cifre în sus, unii, cum e cazul Oprah-ei, ajungând chiar la opt cifre. Ca un aspect anecdotic, anecdotic doar în formă, îmi povestea cineva care vizitase R. F. G.-ul pe la finele anilor ’70 că venind vorba de salariul unei mari vedete de televiziune, salariu care depăşea cu mult pe cele ale şefilor postului unde apărea respectivul, şefii găseau absolut normal acest lucru, motivând, fără glumă, că vedeta, vedetă fiind, trebuie să-şi asorteze costumul la culoarea limuzinei, sau invers. Şi cum omu’ avea vreo trei limuzine…

Veve: Iată acum şi cea de a doua întrebare la care nu sunt în stare să găsesc un răspuns raţional. Ca şi tine, am fost în situaţia de a practica jurnalismul şi la Televiziune şi la Radio, ca şi în presa scrisă. Ba, mai mult decât tine, am fost şi printre primii care au lansat o publicaţie pe Internet. S-a întâmplat prin anul 1991, dacă memoria nu mă înşeală, când împreună cu Ştefan Niculescu Mayer (unul dintre cei de la România liberă care au încercat să tipărească o publicaţie tip samizdat pe vremea to’a’şului Ceauşescu, ispravă care a zvârlit cvartetul după gratii) am transformat „Telegrama”, buletinul de presă cotidian cu plată lansat de el pe Internet, în revista numită „Mozaic”. Întreprinderea a dat curând ortul popii căci piaţa nu era pregătită pentru aşa ceva. Cei 12 ani de Televiziune ar fi fost argumentul decisiv pentru a mă face să afirm că preferinţa mea se îndreaptă spre acest gen de gazetărie. Şi, totuşi, nu-i aşa! Radioul a fost dragostea cea mare. Şi a rămas! Nu m-am dumirit nici azi de ce… Poate pentru că este prima iubire? Poate pentru că felul meu de a fi, acela de lup singuratic, este mai potrivit Radioului? La Televiziune, munca de echipă este esenţială. Şi în cazul altora dintre cei care au avut experienţe similare, Radioul este marea dragoste. O amintesc doar pe Teo Tran-dafir. Nici tu nu faci excepţie. Oare de ce?

Dan: Dacă e să regret ceva în viaţă, regret doar faptul că am absentat de la momentele efervescente ale întemeierii Programului 3. Când la Radio se întâmplau zile istorice, eu eram la Televiziune! Omul potrivit, la locul nepotrivit, deh!… Am luat celebrul program, din mers, şapte ani mai târziu. Şapte ani de fericire pierduţi. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată. Omul potrivit, la locul nepotrivit. Apoi a început să se potrivescă timpul şi pentru mine. Rotiţa mea perfectă completa mecanismul unui ceas perfect.

Veve: Râd, amintindu-mi de faimosul tău „Tâmpiţiar” alcătuit din idioţeniile ascultătorilor. Îl mai ai?

Dan: Din păcate, nu! Umoristul Ion Băieşu, invitat la o emisiune, a dat de el şi l-au amuzat teribil prostiile consemnate acolo şi m-a rugat să îi împrumut minunea, pentru documentare, jurându-se că o va restitui în câteva zile. Nu s-a ţinut de cuvânt… În schimb, peste câteva luni, Băieşu a lansat la Televiziune serialul său cu Tanţa şi Costel. Numeroase replici erau inspirate din Tâmpiţiar. Exprimări inepte, gramatică la pământ. Comori de umor involuntar care ar fi fost de neiertat să se piardă. Aşa mi-a venit ideea să adun într-un registru pasajele cele mai imbecile din scrisori. Obiectul cu pricina a fost numit „Tâmpiţiarul corespondenţilor”. Colegii îl alimentau continuu cu noutăţi. S-au adunat în filele lui sute de extrase aiuritoare.. Cineva se sdresa emisiunii Clubul curioşilor scriind pe plic Lupul furioşilor. Altul debita: Marele istoric, revoluţionar, şi petrolist român care a fost Cobălcescu. De neuitat au rămas cei şapte fraţi Pârţa, ale căror fraze stârneau hohote de nestăvilit. Un pui de ţăran ne informa: Eu duc oile la adăpat deoarece câinele meu nu ştie să vorbească cu ele. Iată şi o mostră in extenso: Întrebare: Ce aş face dacă s-ar desfiinţa şcoala? Răspunsuri ale unor elevi de clasa a 10-a la un test dat de Clubul Adolescenţilor: Aş ta acasă. Dacă ar dispare şcoala ca institu ţie de învăţământ şi ce am vrea să facem. Depinde ce am face. Maşi ocupa cu timpul liber. Altă mostră : Eu Mitu Constantin elev al Grupului şcolar Colibaşi Număru 2 din satul Valea Mandri, Comuna Dărmăneşti am făcut o egsperienţă care nu mia dat răs punsul şi trimit la dv această scrisoare pentru a afla răspuns. Cu ce gaze aş putea înlocui butelia de aragaz? Încă una, mai elevată: Acum am de gând să sugerez pentru emisiunea Trecem pe recepţie o epistolă pentru fana dicţionar privind securitatea adică organele care au sarcina de apărare a orânduiri sociale, pentru că eu am predilecţie pentru organe. Însă aş dori ca epistola să cuprindă date privind ce calităţi trebuie să îndeplineşti şi la ce materii trebuie să te ţii mai tare. După cum m-am prezentat aţi putut remarca că am 16 ani, deci trebuie să termin liceul şi pe urmă să dau admitere la securitate.

Veve: În scurtul, prea scurtul timp, când am lucrat alături de voi am aflat numeroase vorbe de duh, farsele şi situaţiile hazlii care alcătuiau fundalul permanent al vieţii redacţionale. Haiosul haioşilor părea a fi Mihăiţă Roman, redactor muzical, dacă-mi aduc bine aminte…

Dan: Mai ales după ce degusta zeama de struguri, căci el era un mare amator de aşa ceva. Când o ştergea la Coana Manda, cum i se mai zicea băruleţului de lângă Radio, obişnuia să ne anunţe: Mă duc la teatru. E un spectacol cu Răz-vin şi Vadra. Nevastă-sa, Geta, care lucra tot la Radio, ca operatoare, venea intempestiv în redacţie ca să verifice gradul de trezie al consortului ei. Într-o zi, Geta dă buzna, găsindu-l pe Mihai jucând şah. Îl miroase, ceva nu-i convine şi începe să-l toace mărunt. Contraveninetul rabdă cam preţ de un minut, apoi explodează: Pleacă, Geto d-acia, că sunt stirpe de roman! Întregul proces de etno-geneză a poporului român, comprimat într-o singură replică…

Veve: În volumul tău „O legendă a Radioului Românesc Programul 3” povesteşti şi alte întâmplării hazlii, între care farsele pe care vi le făceaţi reciproc. Aşii erau, pare-mi-se, Titus Vâjeu şi Liviu Tudor Samoilă, care profitau din plin de darul de a imita perfect glasurile unor personalităţi cunoscute. Iar băşcălioasa voastră gazetă de perete stârnea valuri de râs la fiecare apariţie, mai ales atunci când lua în răspăr „indicaţiili” de la partid. O asemenea mostră este un text al tău care lua peste picior interdicţia privind pronun-ţarea cuvintelor cu conotaţii religioase. Îţi propun să vorbim acum de înnobilarea străbunei iahnii de păsulă cu secreţii nazale. Nimeni nu a scăpat această ocazie… Îndrăznesc să cred că ai avut şi tu cel puţin un asemenea moment de glorie…

Dan: Bine ar fi fost să fie numai unul… Acum mai bine de un sfert de secol mi-a picat în braţe realizarea unei emisiuni prilejuite de deschiderea anului universitar. Secvenţe de reportaj, opinii ale studenţilor, declaraţii ale unor rectori din mai multe centre universitare. Una peste alta, 60 de minute. Predau emisiunea la viză, unde mi se solicită o completare pe la minutul 32. Merg cu banda în cabina 45, o despic, pun jumătatea a doua pe masă, adaug secvenţa cerută, apoi restul de bandă, nu ascult, predau emisiunea la secretariatul de emisie. A doua zi, după difuzare, mă duc pe post pentru a prelua emisiunea, care urma să fie difuzată şi în reluare, iar operatoarea îmi spune: „Vedeţi, că pe la jumătatea benzii ceva nu e în regulă!” Mă duc în cabină, verific, şi mi se taie picioarele. De la fonotecarea cu pricina emisiunea mea continua nu cu ce trebuie, ci cu o bandă neilustrată „Litera şi spiritul legii!” Fusese şi ea pe masa din 45, avea tot o jumătate de oră şi… o confundasem cu a mea. Acum trebuia să şterg rapid urmele infracţiunii, dar cum? Resturile de benzi din cabină fuseseră duse la grupul de recuperare benzi şi erau şanse mici ca obiectul căutării mele să nu fi fost şters între timp. Norocul a fost însă de partea mea. După vreo jumătate de oră de febrilă răscolire am găsit ceea ce căutam. Mi-am remontat emisiunea şi am răsuflat uşurat. Şefa mea, Sofia Şincan, care primise între timp telefon de la un rector mirat că nu s-a auzit, m-a întrebat ce s-a întâmplat. „Nimic, am răspuns eu, stăpân pe situaţie. Probabil că n-a fost atent.” Şi pentru edificare, am adus emisiunea la control. Vocea rectorului cu pricina trona la locul ei. Apoi, reluarea emisiunii s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. Abia câţiva ani mai târziu, când orice pedeapsă s-ar fi prescris, i-am povestit Sofiei întreaga tărăşenie. A fost imposibil s-o conving că aşa aşa s-au petrecut lucrurile.
Doar eram un redactor model!

 

 

Un spirit enciclopedic

Are un aer de pair britanic, cultivat (poate, fără voie) şi în urma gustului deosebit pentru umorul de tip englezesc, care-i vine ca o mănuşă. O altă mănuşă – pe care o poartă cu naturaleţe – este cea croită din spirit ludic, înţelegând prin aceasta atât jocurile, concursurile, divertismentul ş i- de ce nu – o altfel de privire asupra lumii. Spirit cultivat în cel mai ales fel posibil, Dan Ursuleanu a găsit cu cale – de-a lungul vremii – să-şi ofere cunoştinţele şi talentul celor tineri şi celor care rămân tineri atât prin emisiuni de tip SF (cine nu ştie că el este  „inventatorul emisiunii EXPLORATORII LUMII DE MÂINE, un pilon de bază al programului fost 3) de tip magazin (neuitate rămân contribuţiile sale la emisiuni, precum „STUDIOUL T şi TRECEM PE RECEPTIE) şi nu în ultimul rând, emisiunile dedicate rebusiştilor (LOGICON o glorie a emisiunilor pentru tineret) şi divertismentului (cine l-ar putea omite pe „ULISSE, „creionat de Dan Ursuleanu şi interpretat de Marin Moraru, ca şi cele1001 de nopţi tratate în gamă umoristică ?)
Puţini sunt cei care ştiu că Dan Ursuleanu este nepotul marelui filolog Vasile Bogrea de la care a moştenit o pasiune ardentă pentru lingvistică.
Astăzi, vocea sa inconfundabilă poate fi întâlnită în formidabilele „DECLARAŢII DE IUBIRE semnate de Camelia Stănescu… Dar câte nu se pot spune despre Dan Ursuleanu! Se pot spune – dar. fiind de o modestie aproape nefirească în lumea presei – mai bine să-i ascultăm emisiunile, să-i citim cărţile de umor, poveştile pentru copii, dicţionarele şi să participăm la întâlnirile Redacţiei Jocuri, Concursuri, Divertisment, Tineret-Copii, pe care o îndrumă….

Mara POPA, articol apărut în Revista RADIO ROMÂNIA, în primăvara anului 1998

   De-a lungul anilor filologul împătimit de radio a acumulat o cultură vastă, activitatea sa redacţională întrepătrunzându-se ideal cu pasiunea pentru literatură şi rebusism. În plan literar şi-a încercat puterile în mai multe genuri şi specii, începând cu poezia. A continuat cu schiţe, reportaje, comentarii, pamflete, recenzii de carte sau cronici, a scris teatru şi a făcut dramatizări pentru radio, a semnat traduceri din limba franceză. Afabil şi comunicativ, un bun conviv şi cozeur, glumea uneori spunând că multilateralitatea sa îl îndreptăţeşte să regrete că nu s-a născut pe vremea Renaşterii dar că, în fond, s-ar fi mulţumit chiar şi cu echipa enciclopediştilor francezi. Se resemna cu gândul că n-a avut noroc să se nască atunci, pentru că: Asta e. Băieţii buni n-au noroc!, fiind nevoit să se încadreze supus într-o Românie mutilată de regimul comunist, şansa surâzându-i, totuşi, prin practicarea unei profesii alese.
Umorist de vocaţie, epigramist redutabil, un spadasin al vorbelor de spirit, şi-a manifestat acuitatea observaţiilor prin volumele Umor pe patru roţi, Editura Sport Turism, 1981 şi Comic-voiajor, Editura Sport Turism, 1987. Este şi autorul a două cărţi de versuri pentru copii: Lupul care a uitat proverbele, Editura Junimea, Iaşi, 1982 şi Poveşti cu poze şi pozne, aceeaşi editură, 1989. În manuscris i-au rămas cartea Comedia salvează România, o enciclopedie despre Câine în istoria civilizaţiei, ca şi volumul de versuri Sustrageri de la asemănare, precum şi diferite alte lucrări care vor fi publicate postum. Duc o viaţă destul de epică, îmi fac introspecţia şi ajung la concluzia că sunt un om bidimensional, cu poezia pe abscisă şi cu umorul pe ordonată. Îmi plac dualităţile, de aceea chiar SUSTRAGERI DE LA ASEMĂNARE pendulează între tristeţe şi veselie cu corolarul lor, starea de neutralitate, nota în prefaţa amintitului volum de versuri.
A fost esenţialmente un ludic, fiind un mare pasionat al jocurilor logice. Între acestea, un loc aparte revine peste ani preocupărilor rebusiste. A debutat în revista Rebus pe vremea când era elev de liceu cu un biverb, în numărul 56 din 20 octombrie 1959. Peste două luni îi apărea în numărul 60 din aceeaşi publicaţie şi primul careu tematic intitulat Iarna. O vreme continuă să publice în paralel probleme de enigmistică şi careuri, după care realizează doar cuvinte încrucişate. Ca formă de exprimare optează prioritar pentru careul de tip clasic, în special enciclopedic lingvistic, iar dintre careurile speciale a abordat careul surpriză. Din anul 1978 aceste preocupări s-au manifestat prioritar în plan profesional, materializându-se prin emisiunileExerciții pentru acasă și Logicon de la Radio și Careul de aur de la Televiziunea Română. În clipele de răgaz, îmbinând ingeniozitatea cu sarea şi piperul spiritului, a aşternut pe hârtie cu migală Dexcentricităţi, un volum cuprinzând construcţiiinedite plauzibile şi înţelesuri noi ale unor cuvinte existente, termenii fiind rânduiţi pe criterii tematice şi în ordine alfabetică, din păcate rămas în manuscris. Tot în manuscris i-au rămas circa 160 de pagini de metagrame şi scarturi de minim 8 litere, alte 180 de pagini cu creaţii epentetice, 270 de pagini de sintagme de 2 cuvinte şi un dicţionar de mari dimensiuni în care a adunat cuvinte de patru litere.
Visa să supună atenţiei revistei Rebus şi o invenţie a sa în domeniul aritmogrifului, cu care spera să relanseze acestă specie enigmistică intrată în desuetudine. Din păcate timpul a fost prea grăbit şi toate realizările enumerate nu au mai apucat să vadă lumina tiparului sub îndrumarea sa.
În colaborare cu Dorina Arhip a reuşit însă să tipărească în anul 1988 la Editura ,,RECOPˮ un Dicţionar de scrabble, cuprinzând cuvinte de 2, 3 şi 4 litere, republicat în ediţii revizuite şi adăugite în anii 1989 şi 2000. Îşi concretiza astfel afinităţile sale pentru acest joc. La capitolul ,,alte pasiuniˮ, în prim plan s-a aflat filatelia.
                                                                                                                           Virgil Agheorghiesei

 

INTELIGENȚĂ, CULTURĂ,PROFESIONALISM:

 

CAMELIA STĂNESCU şi DAN URSULEANU

  Din copilărie a adus-o la Radio talentatul regizor şi delicatul om Val Moldoveanu, cel care forma continuu tineri interpreţi. Trupa copiilor de atunci s-a răspândit mai târziu în teatre, cinematografie, radio şi televiziune. Camelia a rămas aici învăţând cu pasiune nu numai să interpreteze diverse personaje, ci să şi scrie prezentări şi roluri pentru alţi interpreţi. De la Masa întrebărilor a trecut la Radioenciclopedia pentru tineret şi apoi la Clubul Curioşilor, emisiune rămasă în memoria ascultătorilor. A readus în prim-planul atenţiei opera lui Panait Istrati (nu numai fiindcă este preşedinta Asociaţiei Prietenii lui Panait Istrati ), scriind scenarii pentru teatrul radiofonic şi emisiuni complexe, dedicate acestui apostol al iubirii şi prieteniei. A organizat şi a fost sufletul Colocviului Internaţional Panait Istrati şi a câştigat un premiu european pentru proiectul Balcani şi Mediterana- o tradiţie a comunicării: Pe urmele lui Panait Istrati, itinerar pe care l-a măsurat cu pasul alături de câştigătorii concursurilor internaţionale de creaţie, pe care le-a organizat cu multă trudă, dar cu infinită pasiune, în cadrul taberelor de vară pentru tineret, dedicate autorului Chirei Chiralina.  Am notat atât de succint câteva lucruri din năvalnica activitate radiofonică a Cameliei, stăpânită de aceeaşi admiraţie pentru dinamismul şi puterea ei de muncăpentru hotărârea calmă dar fermă de a duce la bun sfârşit un gând în a cărui valoare crede. Modestă în aprecierea propriilor rezultate, Camelia devine entuziastă când vorbeşte despre soţul ei, Dan Ursuleanu. Acest cuplu formidabil în viaţă şi la microfon, cucereşte şi astăzi, după mai bine de patru decenii, admiraţia celor care-i ascultă la Radio şi îi cunosc.
O iubire unică, o pasiune comună, valori culturale egale, respect pentru creaţie şi talent, toate acestea poartă numele lor: Camelia Stănescu şi Dan Ursuleanu.
Student de excepţie, lui Dan i se prevedea o frumoasă carieră de critic şi istoric literar. Dar, l-a „înhăţat microfonul”, cum spunea Dionisie Şincan, şi nu i-a mai dat drumul, cu toate că şi Televiziunea a încercat să-l ademenească. Spirit enciclopedic, Dan Ursuleanu se pregăteşte continuu şi perseverent pentru realizarea emisiunilor, fie că este vorba de zona culturală, ştiinţifică, muzicală sau de umor. Fişierul lui de documentare m-a uimit. Zeci de sertare cu extrase de presă, note din periodice, o bibliotecă aranjată pe domenii, toate m-au ajutat să înţeleg de ce şi cum poate Dan Ursuleanu să scrie de azi pe mâine un comentariu pe orice temă dată. Nu e vorba numai de un material adunat, ci de cunoştinţe asimilate, prelucrate cu inteligenţă şi talent în atâtea emisiuni pline de originalitate şi talent. De la Caravana fanteziei la Trecem pe recepţie, de laExploratorii lumii de mâine la Căutătorii de energie şi la nenumărate emisiuni de divertisment, Dan Ursuleanu a navigat cu bucuria celui care-şi iubeşte munca, în a cărei putere de influenţare crede. A avut funcţii importante: purtător de cuvânt, director, redactor şef, dar nimic n-a egalat în sufletul lui satisfacţia realizării unei emisiuni, legătura permanentă cu ascultătorii. Nu i-a lipsit niciodată disponibilitatea de a aborda ceva nou. Mintea lui strălucită, farmecul personalităţii sale străbat cu aceeaşi putere şi astăzi drumul spre curiozitatea şi atenţia ascultătorului. Maestrul farselor în redacţie, Dan este colegul cu care-ţi face plăcere să împarţi biroul (doar că fumează prea mult).
Ca să vă convingeţi că tot ce am scris cu sinceră admiraţie despre Camelia Stănescu şi  Dan Ursuleanu este adevărat, ascultaţi numai emisiunile Declaraţii de iubire şi Memoria Radioului. Scena lor”- cum scria Dan în textul unui cântec,a fost„Programul III”- o rampă de lansare a multor talente radiofonice, o adevărată şcoală de Radio, în care principalele criterii de„au fost cultura şi profesionalism.
Aceşti doi radiofonişti de excepţie onorează breasla noastră. Eu îi preţuiesc, îi admir şi mă bucur de prietenia lor. Să le dea Dumnezeu sănătate, că talentul cu care i-a înzestrat, ştiu ei cum să-l pună în valoare!

SOFIA ŞINCAN
Redactor șef Programul III
RADIO ROMÂNIA UNIVERSUL RADIO 24 martie 2005

m1m2